Legenda spune că trăiau odinioară, în mijlocul unui castel din basme, doi copii de rege: un băiat şi o fată. Din păcate, atunci când copiii au împlinit 10 ani, fata regelui s-a îmbolnăvit și a murit.
Băiatul , care ţinea foarte mult la sora lui, de care era nedespărţit, a început atunci să plângă şi nu s-a mai putut opri. Atunci, lacrimile sale s-au transformat în nişte flori albe, micuţe, care s-au aşternut peste toate văile şi grădinile unde se jucau pâna atunci cei doi prinţi. Florile născute din lacrimile sale au căpătat numele de lăcrămioare. |
|
|
Există mai multe legende ale toporașului, pentru că el a fost remarcat nu doar de populația autohtona ci și de anticii greci sau de romani. Una dintre cele mai cunoscute legende este, fără îndoială, cea potrivit căreia una dintre superbele fiice ale lui Atlas era urmărită de razele zeului Apolo. Întrucât razele lui ardeau prea puternic, ea l-a rugat pe Zeus să o protejeze. Zeus a dus-o atunci pe fată într-o pădure răcoroasă, și a metamorfozat-o într-un toporaș înmiresmat, cu petale catifelate, sub forma de inimă.
|
Legenda spune că ghiocelul, în zilele noastre vedeta primăverii, era cea mai plăpândă floare din gradină. Într-o zi, o prințesă a coborât din cer pentru a-și alege o floare pe care să și-o așeze în par. Mergând prin gradina, prințesa a atins, din greșeală ghiocelul cu trena rochiei sale, și l-a rupt. Plină de remușcări, l-a refăcut pe loc și l-a întrebat care este dorința lui cea mai mare, pentru a i-o îndeplini și a remedia suferința bietului ghiocel. El i-a cerut fetei un singur lucru: sa fie prima floare care să răsară primăvara din pământ. Prințesa l-a sărutat, pecetluind astfel vraja, iar dorința ghiocelului a fost împlinită.
|
|
|
Legenda spune că Margareta era o prinţesă deosebit de frumoasă, care fusese promisă Împăratului Florilor. Dar ea se îndrăgosteşte de un prinţ nespus de frumos şi viteaz cu care plănuiește să fugă pentru a se putea căsători şi pentru a scăpa de promisiunea făcută Împăratului Florilor. Împăratul Florilor află şi îl provoacă pe prinţ la duel. Cei doi se bat în săbii şi paloşe trei zile şi trei nopţi şi în final prinţul este ucis. Speriată şi îndurerată, Margareta fuge în munţi, iar Împăratul Florilor fuge pe urmele ei. Dându-şi seama că nu are scăpare, Margareta se roagă, plângând, să moară mai bine decât să fie a Împăratului Florilor. Ruga îi este ascultată şi Margareta moare. Îndurerat şi dându-şi seama de greşeala făcută, Împăratul Florilor o transformă pe Margareta într-o floare albă, pentru ca aceasta să poată trăi veşnic fără ca cineva să o poată atinge
|
O legendă populară referitoare la flora carpatică arată că cele două brândușe (de toamnă și de primăvară) au fost două surori gemene, pe care Mama vitregă a pământului le-a izgonit. Ele au umblat mult prin pădure începând să plângă și jelind. Ele au fost auzite de doamna Toamna, personificată într-o femeie, care le-a metamorfozat în brândușe, una care va înflori primăvara, alta care va înflori toamna. De atunci ele se caută mereu, neîntâlnindu-se niciodată.
|
|
|
Se zice că narcisele ar fi apărut la moartea lui Narcis, un tânăr foarte frumos care, pentru că era indiferent la dragostea pe care i-o arătau nimfele, a fost pedepsit să se îndrăgostească de el însuși. Într-o zi, când trecea pe lângă un lac, își văzu chipul frumos în oglinda apei și vrând să îmbrățișeze chipul din apa, Narcis a căzut în adâncuri și s-a înecat. Nimfele au venit să îl plângă și l-au transformat într-o floare care e mereu cu capul în jos pentru a le aminti mereu de iubitul lor care se admira în oglinda apei.
|
Îndrăgostită de Apollo (zeul soarelui), Clydie (o nimfa a stejarului) se uita toată ziua la iubitul ei Soare. Deși dragostea nu îi era împărtășită, ea continua să se uite la el de la răsărit până la apus. Într-o zi, printr-o minune, trupul nimfei s-a transformat într-o floare. Picioarele i-au devenit o tulpină zveltă, iar fața o floare de soare. Părul ei bălai a devenit un șirag de petale galbene. Transformată într-o floare, Clydie încă se mai uita după soare în fiecare zi.
|
|
|
Legenda spune că trăia pe vremuri o vrăjitoare deosebit de rea şi de puternică. Se făcea că tot ce atingea această vrăjitoare se prefăcea în stană de piatră. Dar dacă se atingea de un copil, acesta era prefăcut într-o floare.
Pe acea vreme, trăiau doi copii, frate şi soră, care ajung la castelul vrăjitoarei şi, apropiindu-se prea mult de castel, fata este prefacută într-o floare. Băiatul, dorind să îşi salveze sora, cere ajutorul Zânei Florilor, care îi dă o floare care să îl ajute să îşi salveze sora. Se pare că această floare, dacă atingea un obiect fermecat de vrăjitoare, rupea vraja care îl cuprinsese. Cu ajutorul acestei flori, băiatul reuşi să îşi descânte surioara şi să o transforme pe aceasta la loc în fată. Cei doi încearcă apoi să fugă, dar sunt prinşi de vrăjitoare, care îi preschimbă în doi crini, două flori albe, al căror miros este foarte puternic, pentru ca nimeni să nu se poată apropia de ei cu floarea fermecată pentru a-i salva. |
Se spune că trandafirul este floarea iubirii. El a fost creat de Chloris , zeița greacă a florilor și a primăverii , din trupul neînsuflețit al unei nimfe găsite în poiana unei păduri. Chloris a cerut ajutorul lui Aphrodite (Afrodita) , zeița iubirii , care i-a dăruit frumusețea ; Dionysus , zeul vinului , a înzestrat-o cu nectarul care i-a conferit un dulce parfum , iar cele trei gratii i-au acordat farmecul , strălucirea și bucuria. Apoi, Zephyr , Vântul de Vest , a împrăștiat norii dintr-o suflare pentru ca Apollo , zeitatea soarelui să poată aduce căldura și lumina asupra ei , făcând-o să înflorească. În acest fel , în mitologia grecească, a luat naștere trandafirul , încoronat apoi ca Regină a Florilor.
|
|
|
Legenda spune că trăia odată o fiică de împărat deosebit de frumoasă, dar deosebit de singură. Numele ei era Camelia. Mare parte a timpului şi-o petrecea vorbind cu florile. Le învăţase limbajul. În împărăţia peste care tatăl fetei domnea, trăia un balaur care obişnuia să mănânce toate fetele în vârstă de 14 ani. Cu cât Camelia se apropia mai mult de împlinirea acestor ani, cu atât era înconjurată de armate de străjeri care vegheau prinţesa şi cu atât îngrijorarea părinților creştea. Simţeau că orice ar fi făcut, nu îşi puteau proteja fiica.
În ciuda gărzilor răspândite prin toate ungherele castelului, balaurul reuşi să pătrundă înăuntru şi o răpi pe fată. Urma să o aducă departe şi să o mănânce. În drumul spre locul unde locuia balaurul, Camelia imploră florile de pe pajiştile pe unde trecea să o transforme în floare şi să o salveze. Florile îi ascultară voia. O transformară într-o floare fină şi delicată pe care balaurul o scăpă din gheare. Cum atinse pământul, prinse rădăcini. Făcu să răsară noi flori în cele mai variate culori şi forme … cameliile |