Cum ne ajută, efectiv, florile?
Florile nu anihilează emoțiile negative luptând direct împotriva lor, ci ajută la dezvoltarea stărilor emoţionale pozitive, nu acţionează atacând boala, ci transmit corpului acea minunată energie, în prezenţa căreia „boala se topeşte ca zăpada la soare”. De altfel, aceasta este o lege universal valabilă – răul nu poate fi învins prin atacarea lui, ci prin înmulțirea binelui. Acţiunea florilor nu este, așadar, chimică sau farmacologică. Impactul emoțional al florilor este mental, atrăgând bucurie, sugerând o stare ca de rugăciune şi stimulând simţurile.
Florile nu anihilează emoțiile negative luptând direct împotriva lor, ci ajută la dezvoltarea stărilor emoţionale pozitive, nu acţionează atacând boala, ci transmit corpului acea minunată energie, în prezenţa căreia „boala se topeşte ca zăpada la soare”. De altfel, aceasta este o lege universal valabilă – răul nu poate fi învins prin atacarea lui, ci prin înmulțirea binelui. Acţiunea florilor nu este, așadar, chimică sau farmacologică. Impactul emoțional al florilor este mental, atrăgând bucurie, sugerând o stare ca de rugăciune şi stimulând simţurile.
Studii după studii au analizat impactul florilor asupra stărilor psihice ale oamenilor. Casele, birourile, sălile de clasă pot deveni adevărate surse de inspiraţie, energie, optimism, sănătate (fizică și psihică) – atunci când sunt decorate cu plante.
Plantele din ghiveci, florile din vază – toate au un impact pozitiv în vieţile oamenilor, influenţând starea de spirit, cogniţia (chiar și imaginaţia), percepţiile, până și sănătatea sau nivelul energetic. Ele relaxează, îndepărtează grijile, cresc productivitatea prin ridicarea nivelului de entuziasm și de concentrare…
Cercetători de la Wageningen University din Olanda au studiat impactul pe care îl au florile din restaurante asupra clienţilor, iar rezultatele sunt remarcabile, oamenii fiind mai joviali și mai înţelegători . “Home Ecology of Flowers Study”, realizat de Harvard, dezvăluie impactul benefic pe care florile îl au asupra angajaţilor atunci când le decorează birourile. În prezenţa lor, oamenii sunt mai inspiraţi, mai determinaţi, mai receptivi și mai concentraţi. Un alt studiu realizat în 2008 a demonstrat că recuperarea pacienţilor din saloanele decorate cu flori era mai rapidă și mai eficientă, aceștia având ritmul cardiac și tensiunea arterială echilibrate, fiind mai puţin anxioși și resimţind mai puţină oboseală.
Cercetătorii de la Universitatea Rutgers confirmă că florile ne îmbunătățesc starea emoțională. Asociate cu intimitatea, bunătatea, devotamentul, fericirea și relaxarea, dar și cu frumusețea, florile au un rol important în vindecarea tuturor emoțiilor negative, dar mai ales a anxietății, a depresiei, a insomniilor și a nemulțumirilor. Timp de 10 luni, psihologii au măsurat impactul florilor în viața celor care au participat la studiu, indiferent de vârsta lor, și au concluzionat că:
- florile îmbunătățesc comunicarea și comuniunea între membrii familiei și între prieteni;
- florile declanșează emoții pozitive, atunci când sunt primite sau, pur și simplu, privite;
- florile alungă sentimentul de disperare, anxietatea și depresia, înlocuindu-le cu FERICIRE!
Jeannette Haviland-Jones, profesor de psihologie şi unul dintre autorii studiului, declară că “toată lumea ştie că florile ne fac fericiţi. Știinţa demonstrează, însă, nu doar că florile ne sporesc gradul de fericire, dar şi că ele au efecte pozitive puternice asupra stării noastre emoţionale. Florile sunt “animalele de casă” din lumea vegetală, ele contribuie la reducerea stresului şi la îmbunătăţirea stării de sănătate”.
Dincolo de parfumul lor terapeutic, florile încântă privirea. Mesajul vizual transmis ajunge direct la creier, care îl interpretează “pe loc”, impactul fiind “pe moment”. Impactul lor miraculous se simte de când culorile și parfumul ne atrag de la distanţe mari – pentru ca apoi să ne acapareze atenţia minute întregi, cu fiecare detaliu. Până și culesul lor ne încarcă cu energie pozitivă, mai ales dacă știm ce paletă de culori să alegem.
Culorile mai slabe relaxează, iar cele “aprinse” energizează (determinarea, creativitatea, entuziasmul). De exemplu, florile de magnoile energizează, iar florile de tei relaxează. Obiceiul de a decora spaţiile cu flori este unul sănătos, recomandarea specialiștilor fiind să fim chiar constanţi în această privinţă – pentru o viaţă mai frumoasă din toate punctele de vedere.
|
|
Totodată, pentru vindecarea unor afecțiuni, se poate folosi vibrația energetică a florilor. De exemplu, prin Terapia florală Bach, o metodă alternativă de vindecare descoperită de dr. Edward Bach între anii 1930 – 1936, se pot vindeca dezechilibrele psiho-emoționale și implicit bolile fizice ce decurg din acestea – boli psihosomatice. Această formă de medicină energetică se bazează pe eliminarea emoțiilor negative, a modificărilor de comportament, luând în calcul întreaga personalitate a individului, reacția lui față de anumite evenimente de-a lungul vieții, identificând cauza dezechilibrului din organism ce stă la originea bolii.
După dr. Bach, inventatorul acestei terapii, afecțiunile fizice sunt rezultatul dezechilibrului dintre suflet, minte și corpul fizic. Vibrațiile vindecătoare eliberate de remediile florale Bach corespunzătoare vibrațiilor subtile ale corpurilor mental și emoțional, proprii ființei umane, permit vindecarea organismului prin stimularea mecanismelor de apărare ale acestuia. Defecte ca mândrie, cruzime, ură, egocentrism, ignoranță, instabilitate și lăcomie reprezinta de fapt adevăratele boli, făcându-ne să pierdem din vedere reala noastră misiune pe Pământ. Remediile florale Bach ne ajută să ne armonizăm pe plan mental și emoțional, întărindu-ne și fizicul. Extractele folosite în acest gen de terapie sunt soluții extrem de diluate, produse din 38 de flori diferite. Odată stabilit remediul sau combinația de remedii, se pun câte 2 picături de esență florală într-o ceașcă de apă plată și se ia câte o înghițitură.
Toate florile Bach conțin un anumit potențial energetic de vibrație, care corespunde perfect unei stări sufletești. Mai jos, câteva flori folosite în acest tip de tratament și stările pe care le combat:
- Caprifoi - trăirea în trecut
- Cicoare - egoism, iubire posesivă
- Fag - intoleranța
- Gentiana - sentimentul de descurajare după întâmpinarea unei greutăți
- Maslin - epuizare după un efort mental sau fizic
- Pin - sentimentul de vină
- Trandafir sălbatic - viața în deriva, resemnare, apatie
- Ulm - pentru cei care se simt copleșiți de responsabilitate
- Violeta de apa - mândrie si răceala în relații
- Vișin - frica de a nu-ți pierde mințile
- Vița-de-vie - dominare și inflexibilitate
Cum ne ajută remediile florale Bach?
1. Elimină stresul prin echilibrarea sentimentelor de îngrijorare, teama, nesiguranță, anxietate.
2. Ne eliberează de suferințe psiho-emoționale provocate de experiențe traumatizante.
3. Ne ajută să ne recuperam emoțional după despărțirea părinților, divorț, decesul unei persoane dragi, un accident.
4. Esențele florale Bach combat atacurile de panică, stările de frică, anxietatea de anticipare, teama de eșec, teama de singurătate.
5. Elimină timiditatea, lipsa încrederii în sine și problemele de comunicare.
6. Înlătură stările de gelozie, suspiciune, neîncredere în oameni, posesivitate și tendința de a da vina pe ceilalți pentru greșelile personale.
7. Sunt eficiente în caz de insomnie, oboseală, epuizare, depresie, disperare, dezamăgire, lipsa bucuriei de a trăi.
8. Te scapă de diverse fobii, cum ar fi claustrofobia, agorafobia.
9. Sunt indicate în cazul fluctuaților emoționale.
10. Te ajută să-ți îmbunătățești controlul.
Șofranul – un minunat antidepresiv Puțini oameni știu că șofranul este cel putin la fel de eficient ca Prozac-ul, în tratarea depresiei. ”La finalul unui test randomizat, dublu-orb, de 6 săptămâni, șofranul s-a dovedit a fi la fel de eficient ca Prozac în tratarea unei depresii ușoare până la moderată. Nu au existat diferențe semnificative în reacțiile nedorite.”, afirmă oamenii de știință. Misterul influenței șofranului asupra stării psihice nu este perfect elucidat, dar, cu siguranță, importanța șofranului este cunoscută din cele mai vechi timpuri. O dovadă clară a acestui lucru este faptul că planta, cunoscută în latină sub denumirea Crocos sativus, este incapabilă să se reproducă, fără directa implicare a omului. Sterilă, ea nu produce semințe vii, organul care depozitează amidon (grupat sub forma de tuberculi) și care arată ca un bulb trebuie dezgropat cu greu, sfărâmat în bulbi individuali și, apoi, plantat din nou cu mâna. |
|